scarlat.ro

Ma simt prost cand ma uit la televizor si cineva face o chestie jenanta live, o emisiune inregistrata sau intr-un film. E ca si cum eu ma jenez de faptele lor. Dar cel mai prost ma simt cand faptele le fac eu.

Ma gandeam sa scriu un articol patetic, plin de ura si cu o urma de speranta despre situatia politica din Romania. Coruptie, trafic de influenta, abuzuri si tot tacamul… Dar mi-am dat seama ca n-are rost. “Cainii latra, ursu’ merge”, cum imi spunea un om destept acum vreo 10 ani. Asa ca mai bine sa mai depan niste amintiri din tumultoasa-mi viata.
Stranutul silentios
Am ajuns la varsta la care sa-mi dau seama ca nu e o rusine sa stranuti, atata timp cat nu-i spoiesti pe oameni. Dar acum vreo 7-8 ani, in timp ce voiam sa impresionez o gagica, n-am gandit asa. Si cum vazusem eu ca mimozele stranuta fara sa afle tot cartierul, am incercat si eu. Fiind lipsit de antrenament, un suvoi de muci s-au repezit spre iesirea din nas. Mare parte din ei am reusit sa-i opresc. Restul celor mai lichizi muci pe care i-am stranutat eu vreodata au facut un balon la iesirea din nara, mare cam cat un balon de Hubba-Bubba. Si n-aveam nici batista la mine.
Servetelele nazale
In fiecare iarna aveam nasul iritat cand eram racit. Fie de la batistele din aliaje de nailon, fie de la manecile puloverelor de lana. Asa ca am fost cel mai fericit om cand am descoperit servetelele nazale. Dar s-au dovedit a fi cea mai proasta inventie, cel putin pentru uriasu-mi nas. Pentru ca prima data cand le-am incercat, in timpul unei ore de franceza, eram plin. Si am suflat cu putere, sanatos, ca din plamani tineri ce inca nu fumau. Toate cartile au fost invadate de lichidul vascos alb-verzui, in aplauzele si uralele bunilor colegi.
Bicicleta fara frane
Eram la tara, aveam vreo 6-7 ani, frate-miu vreo 3-4. El nu stia sa mearga pe bicicleta, eu stiam. Ca urmare, eu aveam un pegas si-l caram peste tot pe portbagaj.
Satul in care imi am radacinile e pe un deal. Intr-o fatidica zi, ne-am hotarat sa ne dam drumu’ din deal “fara frana”. La varsta aia am impresia ca vezi altfel lucrurile si reactionezi mai greu. De exemplu, n-am vazut o caramida in mijlocul drumului si n-am reactionat in nici un fel. In secunda urmatoare, eram asa : eu cufundat in tarana, bicicleta peste mine, frate-miu peste bicicleta. In secunda doi, eu eram gramda peste frate-miu si amandoi gramada peste bicicleta. In urmatoarele secunde, pret de cativa metri, fabulosul trio a executat un amalgam de miscari necontrolate.
Rezultatul: eu aveam spatele jumulit, frate-miu si mai rau ( ca el era in pielea goala ) si bicicleta coarnele strambe. Cel mai usor a scapat bicicleta, apoi frate-miu, iar eu am iesit cel mai rau, ca mi-am luat si bataie dup-aia, pe tema “ce-a fost ma in capu’ tau ?”.
Bicicleta si picioarele scurte
Vazusem eu in copilarie prin diverse filme oameni care isi fac avant si sar direct pe cal. Si cum pegasul copilariei era calul meu, mi-am facut avant si am sarit direct pe sa. Planul era ca in momentul in care ma asez pe sa, sa pun si picioarele pe pedale. Si ce bine ar fi fost sa nimeresc pedalele, pentru ca am aterizat pe coaie si nu ajungeam cu picioarele la pamant. Vreo cativa metri am mers “suspendat” in pozitia asta nefireasca. A fost prima data cand as fi vrut sa am picioare mai lungi sau creier mai mult. Si acum simt o durere cand imi aduc aminte.
Concluzia acestor povestiri este : aveti grija ca lucrurile sa va iasa asa cum planuiti. Testati-le si analizati inainte de a le executa in public.

Thursday, 16 September 2004, 12:00 am în Scrieri vechi.
RSS 2.0 pentru comentarii. Răspunde sau trackback de la tine din site.