scarlat.ro

Vai, dar câtă dreptate am!

Io sunt asta

Religia in scoli

Andrei Plesu scrie un articol interesant in Adevarul, pe tema religiei in scoala.

Or ceea ce lipseste – atât parintilor, cât si copiilor de azi – e, între altele, cultura religioasa. [...] As propune cursuri de apropriere a marilor texte revelate existente, culminând, fireste, cu textele spatiului în care traim. Orice traitor în spatiul crestinatatii trebuie sa stie ce contine Biblia, care este istoria crestinismului, care sunt diferentele dintre feluritele confesiuni crestine. Trebuie sa stie, de asemenea, sensul ritualului la care participa, uneori, rutinier si decerebrat. As adauga o serie de lectii de tip “glosar”: elevilor li se vor explica termenii esentiali ai vietii religioase.
E inadmisibil ca la sfârsitul liceului sa nu stie ce înseamna “sfintele taine”, “spovedanie”, “agnet”, “euharistie”, “cincizecime”, “icoana” etc. Dar si ce e cu Coranul si cu Upanisadele, ce e un templu budist, ce sunt taoismul sau shintoismul. [...] Obligativitatea orei de religie fara obligativitatea unei solide înzestrari didactice nu va produce decât bigotism sau respingere. Nu vrem nici una, nici alta.

Ideea domnului Plesu nu pare foarte rea, pana nu incepi sa te gandesti serios la ea. Adeptii predarii religiei in scoli au impresia ca noi astilalti ne opunem de teama fundamentalismului. Desi fundamentalismul si ultra-habotnicia sunt lucruri ingrijoratoare, nu asta e singurul motiv pentru care ne opunem. Principala problema a invatamantului romanesc e ca nu incurajeaza curiozitatea si nu-i incurajeaza pe elevi sa-si puna intrebari si sa afle raspunsuri. Din punctul de vedere al educatorilor, singurul scop al creierului e sa memoreze lucruri. Iar religia e suprema din punctul asta de vedere, pentru ca descurajeaza prin insasi esenta ei gandirea analitica.

Sunt curios unde trage linie domnul Plesu. De exemplu, daca ora de religie va incepe sau va contine vreo rugaciune, domnul Plesu o va sustine?
Crede domnul Plesu ca e necesar sa li se explice elevilor care sunt sursele de venit ale bisericii? Daca tot ii invata ce e cu biserica, de ce sa nu-i invete pana la capat?

De ce nu sustine nimeni – inclusiv domnul Plesu – o ora care sa se numeasca “Analiza pseudostiintelor si a miturilor urbane”. Nu de alta, dar prefer un adult care stie ca horoscopul, biorezonanta, presopunctura si feng-shui-ul n-au nici un fundament cat de cat stiintific decat un adult care stie ce e euharistia, cate camile costa o femeie sau cati sicli de argint trebuie sa-i dai tatalui dupa ce ii violezi fiica.

Tag-uri: , , ,

12 comentarii la “Religia in scoli”

  1. Thursday, 6 May 2010, 3:11 pm

    alex zice:

    cati? nu pe bune acuma, cati?

  2. Thursday, 6 May 2010, 3:13 pm

    Aurelian zice:

    Atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea să-i fie nevastă, pentru că a necinstit-o; toată viaţa lui să nu se poată despărţi de ea (Deuteronomul 22:29)

  3. Thursday, 6 May 2010, 3:40 pm

    alex zice:

    ok, merci. hmm, e cu dus-intors…

  4. Thursday, 6 May 2010, 6:58 pm

    florin zice:

    si cam cat fac cei 50 de sicli de argint in euro/usd/ron? ca nu tin minte sa fi vazut pe undeva valuta asta?

    si doi: daca ma duc si o violez pe una – ca de fapt asta spune in rahatul ala de carte – si aia nu e virgina ce fac? mai platesc sau ii spun tatalui si dupa aia strang toti vecinii si o lapidam?

    ;)

  5. Friday, 7 May 2010, 1:58 am

    Zergu zice:

    Clar, o lapidați! Ce întrebare e asta?

  6. Saturday, 8 May 2010, 2:47 pm

    Bezbojnicul zice:

    Deci la 50 şekeli (adicǎ între 9 şi 17 grame) x 0,46 euro gramu de argint = o sumǎ între 207 şi 391 Euro. Adica intre 850 şi 1600 lei (rotunjit).

    Surse info:
    Despre şekeli (sicli) de argint trecuţi în grame – wiki
    Gramu de argint in euro – google it

  7. Sunday, 9 May 2010, 6:14 pm

    Tweets that mention Religia in scoli | scarlat.ro -- Topsy.com zice:

    [...] This post was mentioned on Twitter by Ateism. Ateism said: Religia in scoli | scarlat.ro http://is.gd/c02MR [...]

  8. Friday, 21 May 2010, 6:10 pm

    costin zice:

    din cite stiu eu orele de religie sint OPTIONALE, deci toata aceasta tevatura cu “indoctrinarea” religioasa in scoli e o nonproblema. atribuirea “virtutilor” islamismului si crestinismului, si tratarea ortodoxiei in termenii talibanismului islamic, desi sint agnostic, nu am sa o inteleg niciodata. aici se comite o eroare nu teologica, logica, intelectuala. iar de aici pina la revoltele che guevaresti ale unui narcisist articulat dar imatur intelectual ca remus cernea (care totusi, sta la cei 30 si nu stiu citi de ani acasa la mama), nu mai e mult. asta este cea mai mare problema care o am cu acest gen de argumente

  9. Saturday, 22 May 2010, 10:17 pm

    Aurelian zice:

    @costin
    Chiar daca sunt optionale, trebuie sa ne intereseze ce invata copiii la scoala. Iar daca orele de religie sunt sustinute de membrii unei religii corupte si intoleranta – da, crestin ortodocsii – atunci avem tot dreptul sa ne opunem. Si daca vrei sa discutam de talibanism ortodox, te invit sa-i asculti pe Amfilohie Branza, Arsenie Papacioc si altii ca ei.
    Iar faptul ca Remus Cernea locuieste sau nu cu mama-sa e un non argument.

  10. Saturday, 19 June 2010, 12:56 pm

    Catalin zice:

    DAr daca la acele ore iti invata copii ca in viata exista si aomeni buni nu doar criminali, hoti si banditi, daca pe copii ii invata ca exista si frumusete nu doar gunoaie, daca pe copii ii invata ca in viata totul se plateste intr-un fel sau altul, faci bine primesti bine faci rau primesti rau?

  11. Sunday, 20 June 2010, 6:02 pm

    Aurelian zice:

    @Catalin
    Douglas Adams se intreba retoric daca nu e suficient sa admiram o gradina frumoasa fara sa credem ca in ea locuiesc si zane.
    La fel te intreb si eu, nu e suficient sa-i invatam pe copii ca exista lucruri frumoase fara sa-i incurajam sa creada ca au o provenienta miraculoasa?

  12. Thursday, 9 September 2010, 3:46 pm

    Adi zice:

    Sunt o vita proasta si mi-ar placea sa ma bagati in seama si pe mine!

Lasă un comentariu