Triplu sase!
Azi am sa fiu foarte scurt. Mai toti crestinii (mai mult sau mai putin credinciosi) se mira de acuratetea cu care Apocalipsa prezice CIP-urile. Si toti vor cita capitolul 13, versetele 16 si 17:
16. Si ea îi sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mâna lor cea dreapta sau pe frunte.
17. Încât nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.
Raspunsul meu? Pai, ca sa fiu inteles si de crestini, voi raspunde tot din Biblia lor.
In capitolul urmator, la versetele 9 si 10 se spune clar:
9. Si al treilea înger a venit dupa ei, strigând cu glas puternic: Cine se închina fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
10. Va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, si se va chinui în foc si în pucioasa, înaintea sfintilor îngeri si înaintea Mielului.
Cu alte cuvinte, as vrea ca toti aceia care vad numarul respectiv prin tot felul de locuri (pasapoarte, buletine, carduri, etc) sa inceteze. Voi asculta asemenea lucruri doar in momentul in care respectivul inger va zbura pe deasupra mea strigand mesajul domnului.
Tag-uri: 666, apocalipsa, ingeri, numarul fiarei
Luni, 30 Martie 2009, 12:53 pm în Antihrist, Religie.
RSS 2.0 pentru comentarii.
Răspunde sau trackback de la tine din site.
Marţi, 31 Martie 2009, 10:02 am
geocyd zice:asa e!
Marţi, 31 Martie 2009, 6:02 pm
xx zice:ma gandeam ca te referi la triplu 6 de la darts :)))
Vineri, 25 Septembrie 2009, 9:34 pm
TheAntichrist zice:asa este ! nu ascultati de lebadusi cu harpa caci ei sunt lupi in straie de miei ! ei cu o mana tin harpa, iar cu cealalta chitara electrica ! 6 este un numar bun ![6/49 , 6,6 la zaruri , numarul colturilor stelei lui David etc]
Deci nu va alarmati caci Domnul este intru’ voi toti.